Cantus™

Fungicid pentru combaterea putregaiului cenușiu la vița de vie, fără a influența calitatea sau aromele strugurilor

Cantus™

Fungicid pentru combaterea putregaiului cenușiu la vița de vie, fără a influența calitatea sau aromele strugurilor


Beneficii

  • Foarte eficient în combaterea putregaiului cenușiu
  • Are efect secundar și contra făinării
  • Flexibilitate în aplicare: se poate folosi în oricare din stadiul de dezvoltare a culturii
  • Protejează calitățile organoleptice ale strugurilor și vinului

Detalii

Informații generale

Nume Cantus®
Forma preparativă Granule dispersabile în apă (WG)
Substanțe active 500 g/kg Boscalid

Informații generale

Nume Cantus®
Forma preparativă Granule dispersabile în apă (WG)
Substanțe active 500 g/kg Boscalid

De ce Cantus®?

Descrierea produsului

Fungicidul Cantus® conține 50% Boscalid, din grupa chimică a carboxamidelor. Substanța activă este deosebit de eficientă contra putregaiului cenușiu dar are și efecte secundare asupra făinării.

Modul de acțiune

Spre deosebire de alte fungicide, Cantus® are un mod diferit de acțiune asupra Botrytis cinerea (putregaiul cenușiu). Cantus® are efect multi-site, reducând la minim posibilitatea de apariție a formelor de rezistență, când este inclus într-un program corect creat de management al rezistenței.

Cantus® este astfel foarte util împotriva unei ciuperci polifage precum putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea), substanța activă Boscalid intervenind în ciclul Krebs din cadrul lanțului respirator. Intervenția are loc în cadrul complexului II iar mecanismul de acțiune inhibă producerea de energie și elemente celulare, împiedicând formarea sporilor și a tuburilor germinative, dar și apariția apresorilor și a elementelor de penetrare. Aceste efecte duc concret la blocarea metabolismului patogenului.

Intervenția apare așadar chiar de la începutul ciclului de viață al ciupercii, astfel că produsul acționează în special preventiv, prin blocarea posibilităților ca ciuperca să pătrundă în țesutul plantei. Testele efectuate de institutul INRA Bordeaux au arătat că substanța activă Boscalid are o eficacitate de 88% în prevenirea atacului de Botytis cinerea, dacă tratamentul este aplicat la finalul înfloritului, respectiv a eficacitate de 90.3%, dacă tratamentul a fost aplicat la compactarea ciorchinilor.

Protecție integrală a plantei

Boscalid, substanţa activă din Cantus®, prezintă proprietăți de hidrosolubilitate şi liposolubilitate medie. Acestea sunt condiţii importante ce fac din boscalid o substanţă sistemică şi permit pătrunderea şi mobilitatea sa în plantă. După aplicare, o parte din substanţă rămâne pe suprafaţa plantei şi o protejează de germenii sporilor purtaţi de aer. O altă parte din substanţa activă este preluată de plantă şi stocată translaminar, Cantus® pătrunzând în ţesuturi. O parte din substanţa activă absorbită este transportată sistemic prin intermediul sevei în direcţia vârfului frunzei, respectiv la periferia frunzei. Prin acest mod de distribuţie se obţine un efect fungicid de încredere.

Etape esențiale în combaterea putregaiului cenușiu

Acțiune suplimentară ce intervine la scuturarea petalelor

În condiții de umiditate, putregaiul cenușiu se poate instala pe resturile florale ale ciorchinilor. Ciuperca crește în leziunile boabelor de strugure sau se instalează în receptaculul florilor. Se recomandă aplicarea Cantus® la viţa de vie la sfârșitul înfloritului (scuturarea petalelor).

Protecție înainte de compactarea ciorchinelui

La soiurile compacte, această etapă este ultima ocazie de tratament cu fungicid la ciorchinii și punctele de creștere a boabelor, pentru a se evita apariția de infecții în interiorul ciorchinelui. Testele efectuate au demonstrat că la acest tip de soiuri aplicarea în perioada de compactare a ciorchinelui aduce cele mai bune rezultate în combaterea Botrytis cinerea.

La intrarea în pârgă

În general, în acest stadiu, aplicarea de fungicide se face pentru a păstra calitatea strugurilor chiar și în situația căderii de precipitații în timpul coacerii. Folosirea produsului Cantus® în acest moment previne eventualele infecții târzii cu Botrytis cinerea. Fungicidul Cantus® se recomandă în acest stadiu în special pentru soiurile de struguri cu ciorchini răsfirați și/sau cu boabe cu membrană subțire.

Recomandări de aplicare

Fungicidul Cantus® se poate aplica în maximum 2-3 tratamente pe sezon, într-unul dintre următoarele momente de dezvoltare:

  • La finalul înfloritului, la începutul compactării strugurilor sau la intrarea în pârgă
  • Preventiv, sau folosind regula 2x15 (15 ore consecutive cu ploaie, la o temperatură medie de 15°C)

Avantajele Cantus® pentru viticultori

  • Tratament pentru 2 probleme: acțiune principală asupra putregaiului și secundară asupra făinării
  • Efect indirect în prevenirea contaminării vinului cu Ocratossina A produsă de Aspergillus și Penicilium (max. 2 ug/l)
  • Păstrează calitățile organoleptice ale vinului, deoarece nu interferează cu maturarea strugurilor sau fermentarea mustului și reduce semnificativ activitatea lacazei din must

Mergi sus