Delan® - Elementul cheie în protecție
info produs

Sistemul de producție Clearfield® la rapiță

Rapița este una dintre cele mai importante plante cultivate în Europa. De-a lungul anilor, riscurile culturii de rapiță au fost diminuate, iar recoltele au crescut, mulțumită inovațiilor din domeniul protecției și ameliorării plantelor.

Printre cele mai eficiente sisteme de producție pentru cultura de rapiță este sistemul Clearfield® de la BASF. Acesta combină hibrizii de rapiță cu potențial ridicat de producție rezistenți la erbicid (Nopasaran®), cu o combatere eficientă și durabilă a buruienilor.

Aplicarea cu rigurozitate a tehnologiilor recomandate de BASF pentru protecția plantelor la cultura de rapiță (combaterea buruienilor, a bolilor și a dăunătorilor, îmbunătățirea rezistenței la iernare și îmbunătăţirea metabolismului) conduce la obținerea unor producții sigure, cu rentabilitate ridicată și calitate superioară.

Sistemul de producție Clearfield® aduce o mulțime de beneficii cultivatorilor de rapiță:

  • Un nou standard în combaterea în postemergență a buruienilor mono- şi dicotiledonate printr-o singură aplicare.
  • Soluţie de erbicidare cu efect maxim împotriva principalelor buruieni din cultura de rapiţă.
  • Eficacitate maximă în condiţii meteo variabile și independenţă faţă de sistemele de lucrări ale solului.
  • Selectivitate excelentă pentru cultură.
  • Oportunitatea obţinerii unor producţii mari la hectar.
  • Tehnologie inovatoare, cu hibrizi performanţi și erbicid de ultimă generaţie.

Avantajele erbicidului Nopasaran® – erbicidul Clearfield® pentru rapița Clearfield®

Nopasaran® este un erbicid ce combină acțiunea a două substanțe active cu diferite moduri de acțiune, imazamox, din grupa imidazolinonelor și metazaclor din grupa cloracetamide, având, de asemenea, și activitate reziduală. Dintre avantajele folosirii erbicidului menționăm:

  • Spectru foarte larg de combatere a buruienilor- dicotile și monocotile, inclusiv a celor dificile precum buruienile crucifere
  • Acțiune asupra buruienilor atât prin frunza cât și prin sol
  • Flexibilitatea legată de momentul aplicării, și a dozei de aplicare
  • Selectivitate pentru cultură.

Bune practici de utilizare a sistemului Clearfield® la rapiță

Pentru a asigura durabilitatea beneficiilor sistemului de producţie Clearfield® la cultura de rapiță, trebuie respectate urmatoarele recomandari:

  • Utilizaţi erbicidul Clearfield® pentru rapiţă doar la hibrizii de rapiţă Clearfield®.
  • Urmaţi întotdeauna bunele practici agricole locale. Atunci când este posibil, utilizaţi metodele integrate de management al buruienilor, cum ar fi combaterea buruienilor răsărite înainte de semănarea culturii de rapiţă Clearfield®.
  • Managementul samulastrei de rapiţă Clearfield: Pentru a controla samulastra de rapiţă Clearfield® în culturile urmatoare, fie folosiţi (a) un erbicid corespunzător omologat pentru cultura respectivă ce nu face parte din Grupa B (2) HRAC, fie (b) o combinaţie între erbicide corespunzătoare, omologate, ce nu fac parte din Grupa B cu erbicide din Grupa B. Folosirea de erbicide cu mai multe moduri de acţiune este o practică dovedită utilizată pentru a reduce şansa dezvoltării buruienilor rezistente la erbicide.
  • Respectaţi întotdeauna legislaţia în vigoare şi urmaţi instrucţiunile de folosire a erbicidelor înscrise pe etichetă, pentru a obţine cel mai bun control posibil al buruienilor.

Mergi sus