19.02.2025

Ziua Câmpului, eveniment organizat de BASF

Prilejul de sărbătoare a fost Ziua Câmpului, un eveniment dedicat fermierilor

În luna iunie a fost sărbătoare pentru agricultorii din Republica Moldova. Prilejul de sărbătoare a fost Ziua Câmpului, eveniment pentru fermieri, organizat de către BASF în comuna Tohatin, dedicat protecției culturilor de cereale și a culturilor tehnice cu produsele BASF. Aproape 100 de fermieri, specialiști și distribuitori au avut oportunitatea de a vedea live ce rezultate au avut produsele BASF după aplicare, la culturile de grâu, orz, rapiță, soia, floarea-soarelui, porumb și sorg.

Evenimentul a fost organizat sub forma unui seminar în două module, unul de tip teoretic, urmat de o componentă practică. În prima parte, Ivan Scutaru, Șeful biroului de consultanță BASF în Republica Moldova, a prezentat dezvoltarea culturilor de cereale, raportate la condițiile specifice ale anului 2023.

A doua parte din seminar a constat în vizitele participanților la eveniment, la loturile demonstrative, unde au avut loc demonstrații și retrospectve ale sistemelor de protecție și fertilizare folosite, iar discuțiile au avut în focus soiurile și hibrizii cultivați.

BASF sprijină fermierii, oferind o gamă largă de produse pentru protecția plantelor, printre care: erbicide, fungicie, insecticide, semințe, tratamente pentru semințe și regulatori de creștere, care să ajute fermierii în provocările cu care aceștia se confruntă.



 Top